cu precizia ultimului cuvânt
care ți-a atins genunchiul
după marea fugă
prin foamete

îmi vei spune că sunt probabil
ca și vremea de afară
când încalți liniștea în picioarele de dantelă
și promiți iubirea dintr-o singură propoziție
cu burta în formă de iarnă
de unde nu a reușit să evadeze
niciun copil

ai traversat strada cu o delicatețe ascuțită
dintr-un secol de tocuri cui și bărbați travestiți
în tați
ai privit dezamăgită asfaltul lipit din spărturi
tălpile mici sanctificate paranoic
camerele osândite
din privirea trecătorilor
inocența lor biciuind pământul
până la suferință

ai privit afară din trup
nepolitețea mea pregătită să te trăiască
încă odată
pe datorie